Firescul radical

Îţi ai un drept, de viaţă şi de moarte,
Îţi este-n drept să spui ori da, ori nu,
Şi prin urmare mersul mai departe
Îl ai, contradictoriu, numai tu.

Nu-ncape nici un fel de îndoială
Că dreptul tău e unu-ncercător,
Şi drept va fi să dai o socoteală
Când rănile trăirilor te dor.

Poţi să ucizi, de la-nceput, ideea,
Că timpul se măsoară prin urmări,
Punând accent pe dreptul ca femeia
Să vadă doar fireştile chemări.

Fără motiv, doar că voieşti a crede
Că nu te poţi din căutări opri,
Oprelişti pui, sperând că nu se vede,
La ceva ce ţi-e dat a te-mplini.

Şi ai ucis... Şi porţi mereu amprenta
Celei ce dă istoria-napoi,
Mizând că repetând, continuu, fenta
Veni-vor vremuri noi, cu sensuri noi.

Alegerea-ţi, uitând mereu de tine,
Te-a angrenat într-al mândriei joc,
Şi-ţi defineai, altfel, un rău şi-un bine,
Punându-ţi viaţa într-un cerc de foc.

Azi însă vezi o trecere deşartă,
Vezi ce-i pierdut şi vezi ce-i câştigat,
Dar tu preferi o nebunească ceartă,
Lăsând ascuns gunoiul adunat.

Dreptul îl ai, de moarte, ori de viaţă,
Poţi să alegi tot ceea ce vrei tu,
Poţi sta în spate sau ieşi în faţă,
Poţi spune da, poţi spune, altfel, nu!

Gust de seducţie

M-aş vrea ştiut sedus, de mult, de tine,
Ca să te pot, în tihnă, să te gust
Sub umbra nopţii care-n loc m-ar ţine
Prin gândul realist, firesc şi just.

Nimic n-ar fi în stare să reziste
Dorinţelor ce timpul ne-ar răpi,
Lăsând urmări ca fapta să existe
În alte fapte ce la fel vor fi.

Ni s-ar preface clipa o furtună
De-ar fi să o mai vrem întârzia
Voindu-ne, cu totul, împreună
Deloc atenţi la ce va mai urma.

M-ai defini prin tot ce-ar fi urmarea
Firescului însemn definitiv
Prin care s-ar redenumi-ntâmplarea
De a mă şti sedus intempestiv.

Şi toate-ar fi numite întâmplare
De cei ce azi, că te cunosc, îşi spun
Făcându-i să se-ntrebe, cu mirare,
De ce nu toate stelele apun?

Lipsindu-ne de multe amănunte
Ce n-ar putea concretul a schimba,
Şi chiar ştiind că mulţi or să se-ncrunte,
Ne vom dori mereu a ne avea.

Tu-ţi vei dori să fii mereu dorinţă,
Fiindu-ţi eu cel ce mereu doresc
În tine să rămân cu bună ştiinţă
Al nopţii prag prin fapte să-l zdrobesc.

Şi cum nimic nu este nou sub soare,
Ceea ce-aş vrea va fi un mod firesc
De-a ne-mplini o clipă trecătoare
Prin ceea ce ni-i datul omenesc.

Aparţinători de mâine

Sidoniei

Azi nu mă ştii dar ştii c-ai să mă ştii
La ceas de zi cu iz de primăvară,
Când timpului supusă n-ai să fii
Şi vei lăsa prejudecăţi să moară.

Te vei lăsa firescului distinct,
Denominat de gânduri creative
Ivite dintr-un concludent instict
Şi simţuri elocvente, instinctive.

Ceru senin va fi un corolar
Al gândului ce trece-va-n dorinţă
Şi fugă de a pierde în zadar
Tot ce ar fi, speranţei, consecinţă.

Din întrebări te vei găsi răspuns
Uitând de-o altă cale, abătută,
Uitând a mai păstra ceva ascuns,
Lăsându-te, cu totul cunoscută.

Din tot ce azi îţi este neştiut
Rămâne-vei cu simpla amintire
A nopţii ce te-a rupt de un trecut
Ce te fura de dreptul la iubire.

Noaptea va fi concretul corolar
Al unui şir de fapte limpezite
De gândul ce trecând un alt hotar
Va fi desprins de sensuri cu ispite.

În jurul tău un alb imaculat
Îţi va păstra amprentele de forme
Redâdu-te prin gând mereu furat
De adevăruri noi şi zări enorme.

Ce azi nu ştii atunci va fi să ştii,
Mă vei simţi mereu fiind cu tine,
În miez de zi, în nopţile târzii,
În vise ce vor şti a-ţi aparţine.