De dorul tău puţin mai pot să scriu,
Ideile îmi sunt amestecate,
Ce-aş vrea să-ţi spun îmi este greu să ştiu,
Şi de dormit dorm doar pe apucate.
Văd stelele cum, înspre zori, apun
Când visele-mi sunt semne de-ntrebare
Pe care nu mai pot să mi le pun,
Grăbit de mult prea multa-mi aşteptare.
Nici în simţiri nu pot fi liniştit,
Devin deja un munte de dorinţe
Din zorii zilei, până-n asfinţit,
Şi noapte cu noianu-i de sentinţe.
Privirile puţine mai cuprind,
Uitând a mai privi în câte-o parte
Iluzii pe de-ntregul construind,
Făcându-mă să uit că eşti departe.
Gândul nu-l am aşa cum l-am ştiut,
Aleargă înspre drumuri abătute,
Lasându-mă să cred că-s hătuit
De visele ce nu-mi erau ştiute.
De dorul tău acum nici nu îţi scriu,
Las gândul peste timp să hoinărească,
Va şti să-ţi spună cum nici eu nu ştiu
Despre dorinţa-mi, mare, omenească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu